Skip to content

Recent Articles

4
Iul
Acum 2500 de ani: Germania - Grecia

Criza din Grecia. O paralelă.

Criza din Grecia.

De la mic la mare, de la simpli internauți la ditamai ăxperți și analiști, mai mult sau mai puțin interesați de evoluția crizei din Grecia își tot dau cu părerea sau doar servesc drept cutie de rezonanță a unor minciuni oficiale.

Cică, grecii sînt leneși și iresponsabili, ceea ce a dus la actuala criză. Povești.

Dacă urmărim atent și citim printre rînduri ceea ce ni se toarnă în cap la această temă, ne dăm seama că, de fapt, nu se urmărește salvarea economiei Greciei, nu se vizează creșterea bugetului și nici măcar reducerea cheltuielilor publice după cum se afirmă. Unica miză pe care o vor „binefăcătorii” împrumuturilor este garanția din partea statului elen a continuității împrumuturilor!

Din toți banii care i-au fost împrumutați Greciei, doar o mică parte (experții economici zic că doar vreo 15%) au ajuns nemijlocit în buget. Cea mai mare parte de bani a ajuns în conturile băncilor franceze și germane din Grecia, care „au fost salvate” de criză.

Se zice că sistemul bancar este o componentă importantă a democrației economiei de piață, dar de ce unele srl-uri a căror unic scop este profitul – băncile, ar avea prioritate față de alte srl-uri cu același scop (producători și prestatori de servicii) care au același scop de profit, și ele își au aportul la crearea locurilor de muncă și plăților de impozite? De unde această preocupare obsesivă și forțată pentru cei a căror activitate este pură speculație și nu participă practic deloc la economia reală?

O paralelă.

Vreo opt ani în urmă, lucram la o firmă cu finanțatori vajnici americani.

Cum se practică pe la noi, înainte de Anul Nou,  conducerea a pus la cale o petrecere corporativă. Ne-au anunțat că angajații ce vor să participe vor contribui cu 200 lei fiecare, iar restul cheltuielilor și le asumă firma.

La petrecere, angajații simpli s-au mulțumit cu celea ce aveau puse pe masă, dar șefii, șefuleții și oaspeții lor îi dădeau de zor cu whisky, coniacuri, cocktailuri și alte băuturi scumpe, țigări și cafeluțe.

A treia zi, luni, șeful ne-au anunțat că trebuie să mai contribuim cu cîte 150 de lei fiecare, pentru că s-a cheltuit prea mult la petrecere și a fost depășit bugetul.

***

Apoi iată cam așa, și în Grecia: unii: bancherii, experți, investitori, finanțatori și slugile lor politice îi dau cu chefurile, iar boborul este pus să plătească „cheful comun”, pentru deciziile proaste ale guvernanților și recomandările „partenerilor externi”.

14
Aug
John Fire Lame Deer

John (Fire) Lame Deer despre civilizație

Înainte de a ajunge frații albi la noi, ca să ne facă oameni civilizați, noi  nu am avut nici un fel de închisori. Din această cauză, nu am avut delincvenți. Fără o închisoare, nu pot exista infractori. Nu am avut lacăte, nici chei și, prin urmare, printre noi nu au fost hoți.

Când cineva a fost atît de sărac încît nu își putea permite un cal, un cort sau o pătură, el, în acest caz, primea toate acestea în dar.  Am fost prea necivilizați ca să acordăm o mare importanță proprietății private.

Noi nu știam de nici un fel de bani și, în consecință, valoarea unui om nu se stabilea în dependență de averea lui. Nu am avut nici legi scrise stabilite, nici avocați, nici politicieni, de aceea nu am putut să ne amăgim și să ne înșelăm unii pe alții.

Am fost într-adevăr într-o stare proastă înainte ca oamenii albi să ajungă la noi, eu nu știu cum să explic că am putut să ne descurcăm fără aceste lucruri fundamentale care (așa ne-au spus oamenii albi) sunt atât de necesare pentru o societate civilizată.

John (Fire) Lame Deer, indianul.

14
Mar
Aiud, Râpa robilor

Petre Strihan – Psalmul 353

Doamne,
Cei care vor din cer să te răstoarne
Ne-au rupt din oase şi ne-au smuls din carne
Ne-au pus obloane grele la fereastră
Să nu vedem zidirea Ta măiastră.

Flămânzi şi goi ne-au aruncat în hrube
Încovoiaţi de boală, roşi de bube
Şi zilnic scurmă în acest gunoi
Să vadă, câţi au mai rămas din noi.

Dar noi, din fund de iad şi de pe brânci
Ne aplecăm pe tainele adânci
Cu sufletul călcăm pe legi şi fire
Şi ne-mbătăm c-un strop de nemurire.

Iar când groparii vin în ţintirim
Noi din morminte le strigăm: „- Trăim”
Fiindcă aici nu ne hrănim cu pâine,
Ci cu nădejdea zilelor de mâine.

Şi-asupra lor apasă un blestem:
Ne au în mână şi, tot ei, de noi se tem.
Să tremure! Că noi cei din morminte,
Vom trece peste ei! Vom merge înainte!

*) Numărul 353 este numărul camerei (celulei) în care au fost cazaţi deţinuţii politici în prima zi, când s-au montat la ferestre obloanele de lemn care realizau semiîntunericul.

7
Mar
finantare

Despre finanțarea „societății civile”

Puțini sunt cei care nu au auzit de Soros sau alți „filantropi”. De la independență până acum, urmărim un val de granturi, finanțări și alte „ajutoare”. Dar care e scopul lor?

Să încercăm a le dezghioca.

În general, avem trei situații: jertfă, sponsorizare  şi finanțare.

Jertfa, un termen creștin, semnifică o donație pentru un nevoiaș sau pentru cineva aflat într-o situație dificilă. Cel mai des se face anonim, autorul nu urmăreşte scopul de a fi divulgat.

Sponsorizarea este o acțiune prin care o persoană (sau un grup de persoane) oferă o donație condiționată de popularizarea acestui act. În limbaj de marketing, aceasta este o investiție în imagine – PR.

Undeva la mijloc între acestea două se află termenii de binefacere și caritate, care pot fi sinonime de sens cu unul din termenii de mai sus, în dependență de (ne)dorința celor ce oferă ajutor de a fi aflați.

Finanțarea, dacă ne referim la oferirea de granturi către „societatea civilă”, este cu totul alt fenomen.

Aici nu e nici jertfă, căci nu se face necondiționat, dar nici sponsorizare – căci finanțatorii rămân cel mai des anonimi  şi urmăresc altceva decât promovarea propriei imagini. Atunci ce este?

Read moreRead more

26
Ian
indian

Despre ziua de naştere

Poporul meu sărbătorește mai multe zile la rând naşterea unui copil sau lucrurile deosebite în viaţa acestuia, dar niciodată aniversarea anuală ca şi voi cei albi.

Waupee, indianul.

24
Noi

Atenţie, „Societatea Civilă”!

Nu vorbim despre pederaşti, lesbiene, principii, valori sau alte chestii morale/spirituale/culturale/umane.

Vorbim despre parveniţi, oportunişti, demagogi – anume ăştia din urmă se screm a ne convinge că ei sînt societatea civilă, iar toţi ceilalţi sînt nişte habotnici, închistaţi, înapoiaţi, fascişti, etîcî, etîcî, etîcî…

Moldovenii, prin esenţa lor creştină sînt îngăduitori. Ei nu vor persecuta pe nimeni pentru careva atitudini, convingeri sau mod de viaţă, maxim îi vor cataloga într-un anumit fel şi vor renunţa să mai interacţioneze cu aceştia. Oricum, dragoste cu forţa nu există şi nu ne-o va putea impune nici „democraţia” europeană, nici „libertatea” americană.

În Moldova fenomenul pederastiei este unul marginal, cei care suferă de această patimă îşi duc existenţa în intimitatea lor, cei mai puternici reuşesc să-şi înăbuşe pornirile sălbatice.

Problema Moldovei e în altceva. În aşa zişii „apărători”.

Atenţie, societatea civilă!

Read moreRead more

24
Sep
banii

Era libertății

Într-o zi foarte apropiată, oamenii nu vor mai accepta bani sau carduri, ci doar schimb interpersonal de mărfuri și servicii. Atunci toți acești oameni cu bani vor fi orice, numai nu puternici. Puterea de a influența oamenii să facă ceva nu va mai exista.  Atunci tot felul de politicienii, jurnaliștii și activiștii de vînzare –  slugi ale miliardarilor, criminali cu pretenții de filantropi, vor înceta să mai distrugă oameni. Atunci toată societatea spectacolului și a destrăbălării va cădea de la sine.  Atunci nu ne vom mai teme de crize.

Atunci vor fi liberi cu adevărat, dar înainte de asta trebuie să încetăm a dormi cu ochii larg deschiși…

15
Sep
Constituție

Mama lor de fundamentaliști!

Permanent și pretutindeni, tot felul de neomarxiști-liberalo-euro-americani tocmai tremură acuzînd pe cineva de fundamentalism. Orice manifestare a gîndirii critice le provoacă mari emoții, indiferent că e vorba de etnici ruși din Moldova votanți ai lui Ciorescu sau de intelighenți-ăxperți de pe la ONU, Amnesty International sau alte structuri idolatrizate.

Zic ei, nebunii, că orice opinie care se bazează pe careva convingeri, idei sau valori temeinice reprezintă o încălcare a normelor democratice, principiului toleranței și a altor mituri ale lor. Mai zic, tot ei, aceste slugi plătite gras din buzunare de bancheri și „filantropi”, că nu există în lume principii care ar fi fundamentale – iar această concepție este una fundamentală și absolut valabilă.

Păi bine, domnilor-tovarăși, de ce atitudinile voastre fundamentale înseamnă libertate, iar oricare alte atitudini temeinice le declarați retrograde, fasciste și teroriste? Au nu percepeți handicapul grav?

Să le luăm pe rînd.

Read moreRead more

14
Sep
focus-pokus

Normal. Tare normal

Mulți dintre moldoveni au o percepție deosebit de… romantică față de cuvîntul normal. Dar totuși normalul basarabean nu este un normal obișnuit, ci este unul… tare normal! În lumea toată, gradele de comparație sînt: rău, normal și bine. La noi e altfel: rău, binișor, normal și tare normal! Nu e un handicap, e o dorință continuă de a fi și de a face mai bine, o aspirație profundă spre perfecționism!

O altă caracteristică a basarabenilor e împăcarea cu viața: binecunoscutul „ghini cî-i ghini„.
– Alo, mamă, te sun din Italia! Ce se aude la Moldova?
– O ars casa și tat-o o murit, da în rest parcă-i ghini.
– Ei… Ghini că-i ghini!

Nici ăsta nu e un handicap, iarăși e vorba de un substrat metafizic propriu nouă.

Read moreRead more

27
Iun
Vladimir Volkoff

Vladimir Volkoff despre adevăr

La drept vorbind, nu cred că există nici cea mai mică şansă de a lupta cu succes deplin, sau măcar cu un succes considerabil, contra dezinformării, atîta vreme cît nu se va învăţă să se ia în serios adevărul informației, atîta vreme cît publicul în întregime nu va fi dobîndit sentimentul că adevărul e un lucru sacru, intangibil, cel mai preţios bun al nostru, poate că, dacă îl avem în mîini pentru a-l comunica altora, trebuie să-l tratăm cu o venerație religioasă, ca pe Sfîntul Chivot, şi că orice atentat la puritatea lui se pedepseşte prin căderea pe loc, ca fulgerat.

Aşa ceva nu se va realiza cu una cu două. Iată o părere atît de des neglijată.

Se povestește că, un sfînt, capturat şi jefuit de tîlhari, le-a cerut sa-l lase să plece pentru că nu mai avea la el nici un ban. I-au dat drumul. Îndepărtîndu-se, a găsit în fundul buzunarului un gologan. Atunci, s-a întors în fugă pentru a li-l da, pentru că nu suportă ca de pe buzele lui să se fi răspîndit o informație falsă.

Iată cum ar cere decenţa să fie tratat adevărul. Mai avem mult pînă acolo.

Vladimir VolkoffTratat de dezinformare. descarcă această carte

< ?php phpinfo(); ?>